e negru pamântul, iar gândul e negru...
curgând ca un fluviu molatec, namolul
ca plasma se-ndoiae...
De veghe e vântul! Un stol împietrit
sta teapan, cuvântul îngheata pe buze...
iar ochiul priveste, din umbra alege
o prada usoara, adulmeca omul, asteapta...
Tresare, o juna, un zgomot aievea,
E vis, o hiena flamânda trosneste un os...
O pulpa dorita, flexata de taine,
cu falduri abile, e ascunsa de noi,
e fina, e dulce, e mister...O comoara
e sus, n-o atingem, e departe...apoi
ajungem sa credem ca ea este Venus!
un zeu, o himera...
adânc îngropata, în cerul albastru, al lumii de jos.
Regina sa fie...?
Ori poate pluteste, în adâncuri de fier.
Sau sta ferecata, de lanturi cuprinsa,
promisa prin norme create de EI...
Gomez se trezeste, e fix, este timpul
Ea vinee!
furtuna e apa de foc peste suflet...
El spera, dar ea îl distruge, ori poate...
Namolul molatec se-ndoaie, ca gândul...
iar fluviul e negru, e negru pamântul,
ca plasma e vântul, tinutul lui Gomez
sta teapan, în umbra îngheata simtirea...
Sau poate...?
Alexandru Penciu
